Acasă » EVENIMENT » Gradele cresc în termometre în această săptămână
pmp

Gradele cresc în termometre în această săptămână

Vremea se îndreaptă spre cu pași repezi spre primăvară iar ninsorile nu dau semne că ar mai apărea. În prima parte a intervalului nebulozitatea va fi accentuată, cu posibile fulguieli şi burniţă, însă de marţi cerul se va degaja, iar temperaturile vor creşte simţitor.

Luni, în ţară, ăn zonele joase de relief din vest, nord-vest și centru, iar în prima parte a zilei și în cele estice și sud-estice nebulozitatea va fi în general persistentă, mai ales dimineața va fi ceață și pe spații mici vor fi fulguieli sau burniță, în timp ce în restul țării cerul va fi variabil. Noaptea se va forma din nou ceață, cu caracter local, în special în regiunile intracarpatice. Pe arii restrânse vor fi depuneri înghețate (chiciură, ghețuș sau polei). Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în Moldova, Dobrogea, Bărăgan și izolat pe crestele montane și va sufla în general slab în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 și -1 grad.

La Bucureşti, luni, cerul va avea înnorări temporare, la începutul zilei trecător va fulgui, iar în cursul nopții va crește probabilitatea de apariție a ceții. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 4 grade, iar cea minimă va fi de -7…-4 grade.

Marţi, în ţară, vremea se va încălzi în zonele de deal și munte precum și în estul și parțial în sudul țării unde cerul va fi variabil, iar ceața se va semnala pe arii mai restrânse, în special noaptea. În celelalte regiuni va fi nebulozitate joasă și ceață, cu o probabilitate mare persistente și asociate cu chiciură. Vântul va avea intensificări pe crestele montane, va sufla în general moderat în extremitatea de sud-vest, sud-est și nord-est și va fi slab în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 și 0 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, dar și mai ridicate pe litoral.

La Bucureşti, marţi, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4…6 grade, iar cea minimă de -5…-3 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.

Miercuri, în ţară, cerul va fi variabil ziua, însă, începând cu orele serii, nebulozitatea se va extinde treptat și va cuprinde nordul, centrul și estul țării, unde se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, unde temporar, în partea a doua a intervalului va viscoli ninsoarea, iar local și la cote mai reduse și în restul teritoriului, cu viteze mai mari în Moldova, Dobrogea și Oltenia. Valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod caracteristic datei, cu maxime ce se vor situa în general între 1 și 11 grade și minime între -8 și 2 grade. Dimineața, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceață. Citește mai multe pe romaniatv.net

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Amenzi date ieri în județul Iași

Ieri, 17 martie 2024, poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 100 de evenimente, majoritatea sesizate ...