STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » Ilegalitatea din Primăria Lespezi nu a trecut de votul consilierilor locali. Primarul insistă cu o nouă ședință
pmp

Ilegalitatea din Primăria Lespezi nu a trecut de votul consilierilor locali. Primarul insistă cu o nouă ședință

Hotărârea de revocare a proiectului de hotărâre privind structura organizatorică a Comunei Lespezi, hotărâre inițiată de primarul PNL Ioan Lazăr, nu a primit votul majorității.

Consilierii locali s-au abținut sau au fost împotriva proiectului de hotărâre. În ședința de Consiliu Local de zilele trecute, Ioan Paiu a precizat că nu poate să revoce hotărârea atâta timp cât face obiectul unei cercetări penale.

„Având în vedere faptul că noi nu am adoptat-o și este obiectul unei cercetări penale, nu mi se pare normal să o revocăm. Este o acțiune în instanță, documentul o să fie anulat eventual în instanță. Nu este treaba noastră! Dacă nu eu am adoptat-o cum să o revoc?”, a spus Ioan Paiu.

Secretarul general Corina Gherman, cea care a produs această situație după cum declară, a precizat că a fost o greșeală pe care acum nu face decât să o îndrepte.

Amintim faptul că în ședința din luna septembrie când a fost supus spre aprobare proiectul respectiv, nu a trecut de votul majorității.  Însă secretarul general al primăriei Corina Gherman a trecut în procesul verbal al ședinței cum că ar fi fost adoptată de majoritatea celor prezenți.

Consilierul local Ioan Paiu a făcut plângere prealabilă ulterior iar cei de la primărie încearcă acum să revoce falsul respectiv.

Primarul Ioan Lazăr a convocat pentru mâine consilierii într-o nouă ședință și a supus din nou spre aprobare proiectul respectiv. Consilierii din opoziție spun că nu vor fi părtași la un asemenea act ilegal.

Citește mai multe pe acest subiect:  Plângere penală la Primăria Lespezi. Primarul și protejații lui acuzați de abuz în serviciu, fals și uz de fals în înscrisuri

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...