Duminică, 11 noiembrie 2018, ora 11, la Palatul Memorial „Al. I. Cuza” din Ruginoasa, județul Iaşi, va avea loc lansarea volumului „Închisoarea cu uşile deschise” (Jurnal epistolar), al autoarei Petronela Angheluţă.
Volumul va fi prezentat de profesor Magda Ungureanu.
La eveniment sunt invitaţi scriitorii Emilian Marcu şi Vasile Fluturel.
Momentul liric va fi prezentat de Mălina Balcan şi Florin Gorgos, studenţi la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” Iaşi – Facultatea de teatru şi improvizaţiile pianistului Alex Marinescu vor completa întâmplarea culturală de la Palatul Ruginoasa.
Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean-preşedinte al Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, iar amfitrion va fi drd. Simona Ionescu-director la Palatul Ruginoasa.
Manifestația este organizată de Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi, în parteneriat cu Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Palatul Memorial „Al. I. Cuza” Ruginoasa.
„Sunt miracole care s-au petrecut sub ochii mei, ca fiinţă normală, minuni pe care altădată, poate, nu le-aş fi sesizat. Am sufletul împăcat pentru toţi aceşti ani care s-au prăbuşit peste mine năvalnic şi dacă ar fi să fac un bilanţ al acestor douăzeci de ani de singurătate, ar fi unul singur: fără regrete. Dacă ar trebui să o iau de la capăt, aş face la fel: aş merge pe drumul drept, fără ezitare, trăind aceleaşi clipe fericite sau mâhnite.” (fragment din volum)
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
