Acasă » CULTURAL » Marile mistere ale muntelui care l-a inspirat pe Jules Verne să scrie „Castelul din Carpaţi“

Marile mistere ale muntelui care l-a inspirat pe Jules Verne să scrie „Castelul din Carpaţi“

Vârful Gogu din Munții Godeanu, care l-a inspirat pe Jules Verne să scrie romanul „Castelul din Carpaţi“ (1892), este considerat unul dintre locurile pline de fenomene inexplicabile. Zona este învăluită de mistere ale legendelor povestite încă de pe vremea dacilor, care spun că în vârful Gugu și-a găsit refugiul zeul suprem al dacilor, Zamolxis.
Vârful Gugu, cunoscut drept unul dintre cele mai misterioase locuri din România, scrie evz.ro, este cel mai înalt din Munții Godeanu, care se află în proximitatea Masivului Retezat, la o altitudine de 2.291 de metri, la hotarul Olteniei, Banatului și Ardealului. I se mai spune și “muntele care se ascunde privirii”, pentru că, la anumite ore ale zilei, nu mai poate fi văzut de ochii turiștilor.

Comoara din vârful Gogu. Cum au aflat străinii de munții Godeanu

Vârful Gugu din munții Godeanu a depășit de mult timp granițele României, odată ce Jules Verne a plasat acțiunea romanului “Castelul din Carpaţi”, lansat în anul 1892, în această zonă misterioasă. Legendele spun că Decebal și-ar fi ascuns aici o mare parte din tezaur, fiind convins că Zamolxis va proteja comoara.

Mulți dintre turiștii care se deplasează în această zonă vor să o găsească, însă până în prezent nimeni nu a reușit. Vizitatorii locului au nevoie de o inimă puternică, pentru a face față fenomenelor stranii de pe “muntele care se ascunde privirii”.

Traseul până la vârful Gugu pornește din zona Câmpușel, către izvoarele Jiului de Vest. Se urcă apoi panta spre Șaua Paltinul, vârful Paltinul, către Platoul Borăscu. Pe vârf se poate ajunge după aproximativ o zi de mers pe jos.

“Muntele care se ascunde privirii”. Vârful Gugu se face nevăzut turiștilor

În anumite ore ale zilei, Vârful Gugu se face nevăzut privirii turiștilor, motiv pentru care i se mai spune și “muntele care se ascunde privirii”. Un fenomen meteorologic învăluie munții, iar vârful Gugu dispare – în ceață. Turiștii au parte însă, de o priveliște frumoasă datorită blocurilor de granit dezagregate și a rocilor prăvălite de climatul aspru ce formează Cracul Peșterii.

Din peșteră se poate studia cerul – și ziua, și noaptea, datorită fenomenului de reflexie a razelor solare, care permit vizualizarea stelelor inclusiv pe timpul zilei.

Ce fenomene stranii se petrec pe Vârful Gugu

Turiștii spun că pe Vârful Gugu au loc mai multe fenomene stranii. De exemplu, aceștia au relatat despre explozii de lumină care ar fi țâșnit din munte. În realitate, acestea sunt niște fulgere globulare.

Mai mulți cercetători care au dormit, timp de câteva nopți, în acești munți, au povestit ulterior că au trecut prin stări foarte ciudate. Ei au intenționat să filmeze și să fotografieze în repetate rânduri, însă aparatele și camerele video nu au înregistrat nimic.

Vârful Gugu este străbătut, anual, cu excepția perioadei de pandemie, de foarte mulți turiști din Europa, care se încumetă să petreacă mai mult timp în munții Godeanu pentru a surprinde măcar o parte dintre fenomenele stranii ce au loc aici, notează Historia.

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Reguli de respectat pentru vânzări online fără riscuri

Există o serie de reguli de siguranță care pot fi adoptate pentru a evita fraudele ...