Acasă » ECONOMIC » Pensii 2024. Schimbarea care aduce mai mulţi bani seniorilor. Ce se întâmplă de la 1 septembrie
pmp

Pensii 2024. Schimbarea care aduce mai mulţi bani seniorilor. Ce se întâmplă de la 1 septembrie

În noua lege a pensiilor, de la 1 septembrie, la calculul pensiilor vor fi luate în calcul și perioadele necontributive asimilate care constau în studii universitare, stagiu militar, concediu medical, șomaj, deportare, prizonierat sau detenție politică.
Pensii 2024.  Simona Bucura-Oprescu a făcut un anunț important pentru românii care urmează să se pensioneze în viitor.
Despre schimbările din noua lege a pensiilor s-a tot vorbit în ultima perioadă, autoritățile insistând că aceasta este menită să aducă numai beneficii seniorilor.Important de știut este că această nouă lege a pensiilor, care urmează să fie implementată începând cu 1 septembrie 2023, nu se referă doar la pensionarii aflați deja în plată, ci și la cei care urmează să se pensioneze în viitor. Cu privire la acest lucru au tras semnale de alarmă mai multe autorități în domeniu, de-a lungul timpului.

„Colegii din casele teritoriale de pensii preiau tot ce înseamnă stagiu de cotizare şi ceea ce noi am lucrat şi lucrăm în această perioadă, pentru că această lege nu se adresează doar actualelor generații de seniori, ci şi nouă celor care suntem acum în câmpul muncii, se preiau stagiile de cotizare şi se separă în perioade asimilate şi perioade directe de cotizare, sporurile se separă în sporuri cu caracter permanent şi nepermanent.

Principiile de bază, echitate, solidaritate pentru muncă şi contribuție egală să fie pensie egală, încurajarea muncii, acele puncte suplimentare pentru cei care stau în câmpul muncii mai mult de 25 de ani, dar şi încurajarea natalității prin acea prevedere cu reducerea vârstei de pensionare pentru doamnele care nasc şi câți copii până la cel puţin vârsta de 16 ani”, explica Marius Budăi la România TV la finele anului trecut.

„În momentul în care noi am negociat cu Comisia jalonul 214, reforma sistemului public de pensii, ca urmare a negocierilor cu Comisia am reușit să menținem grupele de muncă până în anul 2035 cu niște ajustări și ale condițiilor de eligibilitate și ale beneficiilor.

Beneficiile rămase sunt beneficii semnificative în continuare, adică ai punctaj suplimentar, ai spor de grupă, ai reducerea vârstei de pensionare. E drept că la condițiile generale – fiindcă de exemplu la anumite categorii – mineri sau respectiv cei din zonele de radiații sunt alte condiții, dar pentru condițiile generale reducerea vârstei era de 13 ani pentru condiții speciale, acum este de 10. Iar condițiile deosebite erau de 10 ani, acum este de 7.

Absolut toți pensionarii care au beneficiat de grupe de muncă își păstrează drepturile. Noua lege dispune doar pentru viitor. Deci de acum încolo vor fi aceste condiții”, spunea și Simona Bucura Oprescu joi.

Tot despre noutățile din legea pensiilor care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024 și care îi vizează pe angajații de azi a vorbit Ministrul Muncii.

Potrivit acestuia, în noua abordarea a pensiilor, de la 1 septembrie, la calculul pensiilor vor fi luate în calcul și perioadele necontributive asimilate care constau în studii universitare, stagiu militar, concediu medical, șomaj, deportare, prizonierat sau detenție politică. Acest lucru îi ajută atât pe pensionari, dar și pe cei care se vor pensiona în viitor.

”Vor aduce punctaj suplimentar și este important ca tinerii în special să cunoască acest lucru. Ai o educație bună, ai studii universitare, universitate, master, doctorat la zi, vei primi un punctaj suplimentar de 0,25 de puncte de pensie pe an.

De asemenea pentru stagiul militar, pentru concediul medical, pentru șomaj, deportare sau prizonierat politic, este important să se știe acest lucru. Noua formulă de calcul a pensiilor este reprezentată de totalul punctelor acumulate înmulțită cu valoarea punctului de referință. Totalul punctelor acumulate este format din punctele contributive, necontributive asimilate, și punctele de stabilitate. Toate aceste puncte se înmulțesc cu valoarea punctului de referință și dau o valoare mai mare a pensiei.

Pentru ca acestea să fie luate în calcul, trebuie să am un stagiu de cotizare de minimum 15 ani. Stagiul minim de cotizare rămâne neschimbat, stagiul minim de cotizare este 15 ani, stagiul complet de cotizare este de 35 de ani”, a explicat Simona Bucura-Oprescu.

Continuarea pe RomâniaTV.net

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton

Un bărbat din Florida care și-a asigurat casa cu curele și cârlige pentru a o ...