Acasă » REGIONAL » Moldova » Pericol în suburbia Gâștești – Pașcani, din cauza unei conducte de gaz

Pericol în suburbia Gâștești – Pașcani, din cauza unei conducte de gaz

Măsuri de prevenire a incendiilor la o avarie a aducțiunii cu gaz, în localitatea Gâștești. Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, în data de 23 noiembrie a.c., la ora 10:10, despre producerea unei avarii la o țeavă de aducțiune cu gaz, în localitatea Gâștești, municipiul Pașcani.

 

„La fața locului, au fost direcționate de urgență, o autospecială de intervenție și stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Secției de Pompieri Pașcani și echipajele de intervenție ale operatorului de gaz.
La ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitării, a fost constatat faptul că, în urma unor lucrări de excavații, în zonă, a fost avariată aducțiunea cu gaz la diferiți consumatori. Echipajul de pompieri a balizat zona, a instituit zona de siguranță și protecție, până la remedierea defecțiunii de către echipajul de intervenție al operatorului de gaze naturale.
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
„Descarcă și tu noua APLICAȚIE DSU!” Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare APPLE, cât și Android și poate fi descărcată gratuit, după cum urmează :
– App Store – https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906
– Google Play – https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu
Materiale de informare preventivă pot fi descărcate de pe linkul: https://isujis.ro/prevenire/informare-preventiva/materiale-de-informare-preventiva/”, au transmis cei de la ISU Iași.

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

În prag electoral, Pintilie anunță că se fac demersuri pentru reabilitarea Lacului pășcănean „Peștișorul”

În prag electoral, după trei ani de stagnare, actuala conducere a Primăriei Pașcani anunță într-o ...