Clipe de bucurie pe chipul elevilor de la Școala Gimnazială din suburbia Sodomeni – Pașcani. Membrii Organizației PRO România Pașcani au reușit să-i încânte pe micuți cu mici cadouri. Coordonatorul organizației locale, Cristian Rățoi, alături de câțiva membri, l-a adus pe Moș Crăciun la serbarea organizată de elevi. În schimbul cadourilor, copii au oferit celor prezenți un regal de colinde.
„Visul oricărui copil este să-l întâlnească pe Moș Crăciun, să-l privească, să-i vorbească, să-l atingă, pentru a se convinge că e real. O emoție amestecată cu teamă și bucurie îi stăpânește până când …. iată a venit moșul.
PRO România Pașcani a făcut azi posibil ca 15 elevi ai clasei pregătitoare de la școală Sodomeni să-l întâlnească pe Moș Crăciun la serbarea organizată de ei. Au recitat poezii, au cântat colinde, au dansat și în final cu sfială au primit de la moș, câte un cadou de care s-au bucurat.
Și elevii de gimnaziu al aceleași școli s-au bucurat de aprecierea echipei PRO România Pașcani, primind după programul artistic, constând în interpretarea de colinde și urături, conform tradiției românești, un colăcel, un măr, nuci și bomboane.
Așa am reușit să bucurăm 155 de copii și să vedem pe chipul lor un zâmbet de mulțumire. Mulțumim colectivului de cadre didactice al școlii Sodomeni pentru organizarea ireproșabilă a evenimentului și sperăm la o și mai bună colaborare pe viitor”, precizează Cristian Rățoi într-o postare pe Facebook.
„După cum am mai spus aștept ca și membrii celorlalte partide politice sa se implice în astfel de acțiuni. Știu că toți avem copii, nepoți, soții și rude. Știu că o cămașă e mai aproape de corp decât haina, dar ce cred că ați uitat, este cum e să fii OM. Sunt mulți copii sărmani, care au nevoie de compasiune, de înțelegere, de omenie, de empatie, de ….. de astfel de exemple în viață lor pentru a deveni și ei OAMENI care la rândul lor să dăruiască”, a concluzionat coordonatorul Pro România Pașcani.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
