Romanii sarbatoresc Nasterea Maicii Domnului. Una dintre cele mai mari sarbatori din calendar

Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului, praznuita in ziua de 8 septembrie, este prima mare sarbatoare din anul bisericesc, care incepe la 1 septembrie. Anul bisericesc incepe si se termina cu doua praznice imparatesti inchinate Maicii Domnului, Nasterea si Adormirea Maicii Domnului (15 august), pentru ca Dumnezeu a binevoit a incepe si a termina planul mantuirii neamului omenesc prin mijlocirea Maicii Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa.

Consemnata de Traditia Bisericii, Nasterea Maicii Domnului s-a petrecut la ,,plinirea vremii”, la momentul in care omenirea astepta si era pregatita pentru venirea Mantuitorului,  care sa o scoata de sub povara pacatului si a decaderii. Pentru aceasta, era nevoie de o fecioara curata care sa-l nasca pe Fiul lui Dumnezeu si aceasta a fost Sfanta Fecioara Maria.

Parintii Maicii Domnului au fost Ioachim si Ana. Tatal ei era din semintia lui Iuda si urmas al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan si descendenta din familia preoteasca a lui Aaron. Astfel avea sa se implineasca prorocia ca Mesia va avea o dubla descendenta — imparateasca si preoteasca.

Sfintii Parinti Ioachim si Ana traiau in pace in Nazaret, dar ajunsesera la o varsta inaintata fara a avea copii. Cu toate ca erau bogati si iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim si Ana erau defaimati, fiind socotiti de ceilalti nevrednici si neplacuti lui Dumnezeu.

Traditia spune ca in al cincizecilea an al casatoriei lor, preotul de la Templu le-a refuzat in public jertfa, numindu-i ,,blestemati”.

Auzind aceasta Sfantul Ioachim s-a mahnit atat de tare incat nu a mai putut sa se intoarca la casa. S-a dus in camp, la pastorii pe care ii avea, si a plans pentru doua lucruri: pentru nerodire si pentru ocara. Dar si-a adus aminte de stramosul sau Avraam care l-a batranete a fost daruit cu fii si a inceput sa se roage Domnului si Dumnezeului lui Israel ca sa fie miluit, sa i se ridice ocara dintre oameni si sa se dea rod insotirii sale la batranete.

Sfanta Ana, afland ce s-a intamplat la Templu si ca a fost parasita, cu multa durere s-a rugat la Dumnezeu, promitandu-I ca de va naste fiu sau fiica ii va inchina Lui pruncul cu toata inima.

Aflati in durere, cei doi parinti au primit prin arhanghelul Gavriil vestea ca rugaciunea lor nu a fost trecuta cu vederea si ca Dumnezeu le va trimite binecuvantarea Sa, iar pruncul se va umple de Duh Sfant din pantecele mamei sale si ca va fi un ,,vas ales lui Dumnezeu”. (Luca 1, 4-23)

Cea care L-a nascut pe Mantuitorul Hristos,  Maica Domnului, Imparateasa tuturor sfintilor, mijlocitoarea catre Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor pacatosi, cea pe care Biserica o numeste „mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii”, a fost conceputa si nascuta in chip firesc si a intrat in lume purtand, asemenea tuturor celorlalti oameni, povara pacatului stramosesc.

Prin virtutile si sfintenia vietii ei, a biruit insa orice ispita, orice pacat, agonisind har si ramanand fara pata ,,fara prihana”,  ,,preacurata”. Ca urmare a acestei biruinte, Dumnezeu a ales-o si s-a adresat ei pentru ca Mantuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu sa se poata intrupa din ea.

Potrivit traditiei, cand Maria a implinit trei ani, sfintii Ioachim si Ana au adus-o la templu, unde avea sa ramana pana la varsta de 15 ani. (sursa: vol. ,,Predici la praznice imparatesti si la sfintii de peste an”, arhim. Ilie Cleopa, 1996)