Acasă » REGIONAL » Iasi » VIDEO | O familie de patru persoane a gonit în viteză spre moarte, pe ploaie, la Bălțați
thomplast

VIDEO | O familie de patru persoane a gonit în viteză spre moarte, pe ploaie, la Bălțați

Un Opel cu numere de Vaslui a derapat şi a ajuns pe contrasens, unde a fost efectiv spulberat de un SUV marca Jaguar. Toţi cei patru din prima maşină, membri ai aceleiaşi familii, au murit la faţa locului

Tragedia ce avut loc ieri în apropiere de localitatea Bălţaţi a fost anunţată la 112 în jurul orei 14, tamponarea extrem de violentă având loc 5 minute mai devreme. La faţa locului s-au deplasat nenumăraţi poliţişti, pompieri şi cadre medicale, prioritatea fiind salvarea vieţii celor implicaţi în accident. Din cauza impactului lateral extrem de puternic, patru persoane dintr-un vehicul Opel, model mai vechi, au murit pe loc, în ciuda intervenţiei cadrelor medicale. E vorba de doi bărbaţi şi două femei, din aceeaşi familie, toţi din Vaslui, care se deplasau înspre Iaşi. Opelul în care se aflau cei patru a fost lovit violent de un SUV marca Jaguar, care a fost şi el avariat serios în zona din faţă. Şi două persoane din ultima maşina, din Neamţ, au suferit răni, dar mai uşoare, fiind transportate la Spitalul de Urgenţă „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Alţi doi adulţi din Jaguar au scăpat fără răni, refuzând să fie transportate la spital.

Unul dintre pasagerii din Jaguar a declarat, la faţa locului, că maşina Opel ar fi fost condusă cu viteză extrem de mare şi, din acest motiv, ar fi derapat, ajungând pe contrasens, unde a fost lovită violent de Jaguarul care îi venea din faţă. „Veneam de la Iaşi la Roman, şi domnul de aici (n.r. – arată spre Opel) a derapat şi ne-a luat frontal. Avea viteză foarte mare. Noi eram patru în maşină, s-a întâmplat la cinci metri în faţa noastră“, a spus martorul, care a fost pasager în dreapta. O altă variantă luată în calcul iniţial de poliţişti era că şoferul din Opel ar fi încercat să întoarcă pe linie continuă, înainte ca maşina să fie spulberată.

Într-un comunicat de aseară Poliţia pare să fi renunţat la ipoteza asta. „Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că, un bărbat de 51 de ani, din judeţul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism dinspre Târgu Frumos către Iaşi, în afara localităţii Bălţaţi, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din judeţul Neamţ. În urma impactului a rezultat decesul a 4 patru persoane, iar alte 3 persoane au fost rănite. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiu­nilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă“, spune un comunicat de aseară. Decedaţii erau un bărbat de 51 de ani, femeie de 52, tânăr de 23 de ani şi o tânără de 22 de ani. Primii trei sunt din Huşi, iar tânără, din Vaslui.

FOTO: Andrei Dîscă, pagina de FB Iasi radar oficial, text: Ziaruldeiasi.ro

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Boala care face ravagii! Milioane de oameni suferă de ea. Efectele sunt infricoșătoare

Numărul persoanelor care suferă de diabet au crescut în ultimele patru decenii de patru ori, ...