Acasă » EVENIMENT » Vremea se schimbă radical în weekend. Elena Mateescu: ”Temperaturi în creștere”
pmp

Vremea se schimbă radical în weekend. Elena Mateescu: ”Temperaturi în creștere”

Elena Mateescu, director general ANM, a vorbit, în direct la Antena 3 CNN, despre cum va arăta vremea în weekend. Vremea se încălzește treptat în weekend, mai ales în vestul țării. La munte sunt așteptate ploi trecătoare după-amiaza.

În Capitală, sunt așteptate temperaturi cuprinse între  27-28 de grade Celsius.

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a explicat cum va arăta vremea în toată țara.

”Este posibil să avem probabilitate destul de ridicată ca weekend-ul să fie caracterizat de temperaturi în cea mai mare parte a țării, între 20 până la 29 grade Celsius, cu 27-28 de grade, inclusiv în Capitală. O vreme în general frumoasă și caldă în cea mai mare parte a țării, însă doar izolat, în partea de vest și la munte posibile averse de scurtă durată.

Până atunci însă, după cum știm astăzi, până în această seară, la ora 23:00 rămâne în vigoare, pentru zone din partea de vest a țării, o atenționare meteorologică de cod galben, pentru că fenomenele de instabilitate vor mai fi prezente și vorbim de averse cu caracter torențial și cantități de apă care pot depăși 15-25L/m², izolat 30-40L/m².

Mâine, temperaturi în creștere 22-30 de grade, de altfel, și astăzi vorbim, mai ales în partea de est a țării, de valori de 28 de grade în zona Moldovei, de pildă, la foarte multe stații meteorologice consemnăm 27-28 de grade.

În Capitală, doar 21 de grade și mâine, tot în partea de sud-est și est a țării, este posibil să consemnăm 30 de grade în timp ce în Banat, în Crișana, vestul Olteniei și zona Carpaților Occidentali temperaturi de până la 24 de grade pentru că și mâine este posibil să mai consemnăm intervale în care aversele să fie prezente”, a explicat Elena Mateescu, în direct, la Antena 3 CNN.

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Controale în județul Iași. Amenzi de peste 140 000 lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii ieșeni au intervenit în peste 150 de situații solicitate ...